Lună: august 2020

Strategia de business

Dragi prieteni,

Multi dintre voi v-ati confruntat cu probleme din cauza pandemiei si ne-ati intrebat ce solutii sunt sa mentineti afacerile pe linia de plutire.

Altii, care doresc sa deschida o afacere in perioada urmatoare, cu bani proprii sau fonduri nerambursabile, ne-au intrebat ce domenii credem ca sunt recomandate pe viitor.

Vestea proasta este ca nu avem o „solutie miraculoasa”. Vestea buna este ca se poate merge mai departe cu/fara pandemie, indiferent de domeniul de activitate. Cum? Ce strategie de afaceri sa abordam?

Adaptabilitate. Fiecare afacere poate fi adaptata la noile conditii. Firme mari, cu traditie si „prestanta” au schimbat rapid abordarea pietei. De exemplu, branduri de lux au înlocuit producția de haine și accesorii cu cea de măști și materiale de protecție:

  • Burberry
  • LVMH – cu branduri ca Louis Vuitton, Moët 
  • Dior
  • Conglomeratul Kering – cu branduri ca Balenciaga și Yves Saint Laurent

Inteligenta. Nu va apucati sa faceti afaceri acum intr-un domeniu „fiindca toata lumea face bani asa”. E o prostie, pe bune! Cand toata lumea „stie” despre o afacere ca este profitabila… nu mai este! Regula cererii si ofertei se aplica indiferent de pandemie sau criza economica. O afacere este buna atunci cand aduce ceva nou sau precede o cerere pe piata. Nu mai aduceti/fabricati acum masti, dezinfectanti, echipamente de protectie!

Cumpatare. Nu va irositi banii pe stocuri sau investitii costisitoare! O alta regula de business este „sa nu faci afaceri cu banii tai”. Bancile nu mai au clienti, profitati! Credite cu dobanzi mici, conditii preferentiale, perioade de gratie, etc….. toate sunt abordabile. O alta varianta, deloc de neglijat, sunt programele de finantare. Sunt multe, in toate domeniile, profitati de ele.

Pariati pe online, digitalizare, lucrul la distanta. Indiferent de domeniul de activitate, peste 50 % din activitatea majoritatii firmelor se poate desfasura „remote” – la distanta: vanzari, HR, administrativ. Costurile sunt mult mai mici, iar beneficiile sunt mari atat pentru angajati cat si pentru firma. Romania este, inca, tara cu cel mai mic procent de lucru la distanta din UE. Mentalitate, strategie de business, organizare – schimbati cu curaj si veti castiga rapid si pe termen lung.

Diversificare. Nu stati „inchistati” intr-un singur domeniu, alegeti cel putin 3 variante de siguranta. Daca aveti o cofetarie puteti sa faceti si meniuri semipreparate si livrate la domiciliu. Daca aveti o firma de IT veniti cu aplicatii utile firmelor care trebuie sa lucreze la distanta si sa tina sub control comenzile, curierii, costurile cu stocurile, etc. Organizati cursuri? Mutati-va in online! Fiecare business are variante de supravietuire.

Nu aveti idei sau nu aveti incredere ca veti reusi?! Contactati-ne! Vom gasi impreuna cea mai buna solutie pentru afacerea pe care o aveti sau o doriti, iar evaluarea este intotdeauna gratuita! Garantat!

150 milioane Euro pentru digitalizarea IMM-urilor românești

Firmele mici și mijlocii românești, cu profil IT și non-IT, vor putea obține în curând fonduri europene pentru achiziții de echipamente și servicii digitale, într-un program de digitalizare în valoare totală de 150 de milioane de euro, aprobat de Guvern.

Activități sprijinite pentru microîntreprinderi și IMM-uri:

1. Activități pentru dezvoltarea de produse inovative în domeniul TIC, precum:

– achiziția de hardware TIC și a altor dispozitive aferente, inclusiv cheltuieli de instalare, configurare și punere în funcțiune;
– amenajarea centrului de date în care se vor instala echipamentele TIC;
– achiziția/ dezvoltarea de aplicații software/ licențe necesare implementării proiectului, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, achiziționarea și implementarea de soluții de semnătură electronică;
– cercetare industrială sau dezvoltare experimentală;
– instruirea personalului care va utiliza produsele implementate sau achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța.

2. Activități de digitalizare a IMM-urilor, altele decât cele care au ca obiect principal de activitate TIC:

– achiziția de hardware TIC  și a altor dispozitive si echipamente aferente, inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcțiune, justificate din punct de vedere al implementării proiectului;
– realizarea rețelei LAN necesară pentru implementarea proiectului;
– achiziția și/sau dezvoltarea aplicațiilor software/licențelor necesare implementării proiectului, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente;
– achiziția unui website de prezentare a companiei;
– achiziția unui nume de domeniu nou “.ro” direct de la furnizorul național;
– achiziția soluției de semnătură electronică;
– achiziția de aplicații informatice specifice pentru persoanele cu dizabilități.

Ordonanta publicata, finantare rapida

Finantari intre 2000 si 200.000 euro disponibile, inclusiv pentru Bucuresti!

Micro-granturile, cu o valoare de 2.000 euro, se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară.

Granturile destinate capitalului de lucru vor avea o valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro.

Granturile pentru investiții se acordă pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro.

Pentru fiecare categorie de finantare sunt mai multe conditii pe care trebuie sa le indepliniti, iar pentru Bucuresti aveti nevoie de cofinantare mai mare decat cei din alte regiuni.

Dar se poate, sunati-ne si beneficiati de evaluare gratuita, de ce nu?! 🙂

Granturi în valoare de un miliard de euro pentru IMM

Guvernul României a adoptat la data de 31 iulie 2020 Ordonanța de urgență pentru deschiderea a 3 scheme de finanțare: microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții.

Microgranturile, cu o valoare de 2.000 euro, se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară și sunt destinate:

a) întreprinderilor mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31.12.2019;

b) PFA, ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în Anexa nr 1 la Ordonanta;

c) PFA/CMI dacă au fost implicte în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 care nu au beneficiat de stimulentul medicat acordat în baza OUG 43/2020.

Granturile destinate capitalului de lucru vor avea valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro

Valoarea se stabilește în tranșe, în funcție de cifra de afaceri aferentă anului 2019 şi reprezintă 15% din aceasta, nu mai puțin de 2.000 euro și nu mai mult de 150.000 euro.

Granturile pentru investiții se acordă pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro.

Granturile pentru investiții nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minim 15% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate și 30% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov.

Granturile se acordăIMM-urilor care implementează investiții necesare pentru:

  • extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestării de servicii;
  • realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii;
  • reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii.